CELULA DE CRIZĂ PLUS PENTRU CORONAVIRUS3 min read

265

PLUS a cerut astăzi Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București verificarea modului în care premierul Ludovic Orban a respectat recomandările Ministerului Sănătății, cu privire la măsurile de prevenție pentru coronavirus. Vă atașăm mai jos adresa transmisă către DSP.

„Către: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București

București, 13 martie 2020

Vă transmitem această adresă după conferința de presă susținută de prim-ministrul interimar Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Victor Costache, astăzi, 13 martie.

În urma confirmării diagnosticului COVID -19 pentru domnul senator PNL Vergil Chițac, domnul Orban a confirmat contactul cu acesta și s-a declarat ca fiind asimptomatic, dar cu un risc de a pune în pericol viața președintelui, motiv pentru care nu a mai mers la consultările de la Cotroceni.

Ținând cont de:

– Recomandările oficiale ale Ministerului Sănătății, făcute chiar de domnul ministru Victor Costache, prezent în conferință: „Manifestați o atitudine preventivă față de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice”
http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-coronavirus-covid-19/

        – OMS 414_2020 punctul (3), c, Se instituie măsura de izolare la domiciliu următoarelor categorii de persoane care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19);

– Recomandările Departamentului pentru Situații de Urgență, conform cărora o persoană care a avut contact direct confirmat cu o persoană infectată de SARS-COV-2 trebuie să se autoizoleze și după această măsură preventivă să contacteze DSP;

– Prevederile HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice care sancționează contravențional fapte similare;

– Posibilitatea de a putea informa presa prin mecanisme online, după măsura de izolare;

– Lipsa unor măsuri elementare, cum ar fi purtarea măștii de protecție, în cazul persoanelor cu risc de contaminare;

– Art. 352. din Codul Penal, conform căruia (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni, la 2 ani sau cu amendă,

Vă rugăm să luați măsurile necesare pentru verificarea aplicării normelor de igienă, securitate și prevenție necesare și – dacă este cazul – sancționarea încălcării acestora.

Considerăm că alegerea de a nu respecta imediat autoizolarea, din cauza difuzării televizate și a expunerii la un număr foarte mare de cetățeni a acestui comportament, poate duce nu doar la creșterea riscului de răspândire a COVID-19, a creșterii numărului de teste pentru coronavirus necesare testării jurnaliștilor, în contextul stocului limitat, ci și la scăderea gradului de conformare a populației la regulile instaurate de însuși Guvernul condus de domnul Orban, prin contraexemplul public al unor persoane cu autoritate, care nu s-au conformat.

Considerăm că persoanele sunt egale în fața legii și a instituțiilor și responsabilitatea unui șef de partid de a respecta aceste reguli nu este mai mică, decât a oricărui cetățean.

Vă solicităm, de asemenea, să tratați această cerere la momentul în care resursele DSP vor permite asta, fără a periclita sau încetini acțiunile DSP necesare pentru monitorizarea cazurilor și acțiunile de prevenție și control prioritare.

Cu deosebită considerație,
Oana ȚOIU
Liviu IOLU
Membri ai Celulei de criză a PLUS pentru coronavirus”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.