Astăzi, 27 martie, este “Ziua Mondială a Teatrului”. Aceasta a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena.
“Ziua Mondială a Teatrului” a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
O zi festivă pentru oamenii care slujesc teatrul, pentru dramaturgi și actori, deopotrivă. Și poate că e momentul să spun două vorbe despre teatrul de amatori, despre actorii amatori, o breaslă din care fac și eu parte. Scriu teatru și joc teatru.
Mai mult decât atât, am o trupă de teatru de amatori, care-și desfășoară activitatea sub “cupola” Asociației ImpACT ART, pe care am înființat-o la finalul anului 2017.
Colegii din trupă sunt studenţi sau proaspăt absolvenţi de studii superioare, jurnalişti şi oameni de televiziune sau de radio, profesori şi alţi angajaţi în structuri de stat, ori în firme private, liber-profesionişti, pensionari.
“Își desfășoară activitatea” este un fel de-a spune. Pandemia a întrerupt totul…
Marea mojoritate a membrilor Asociaţiei ImpACT ART, catalogaţi drept “amatori”, sunt “actori amatori” numai prin faptul că nu sunt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), însă avem colegi care au urmat diverse alte cursuri de actorie, ori au girul unei bogate experienţe artistice, chiar zeci de ani de activitate, pe scenă!
Citește intergral pe onlinepress.ro