Senatoarea USR, Ramona Dinu, acuză încercările repetate ale PSD de a slăbi puterea Curții de Conturi și de a-și subordona instituția, în contextul în care proiectul de lege susținut de senatorul PSD, Daniel Zamfir, modifică rolul de control al Curții de Conturi, stabilit prin Constituție, astfel încât aceasta se transformă într-o instituție care poate să emită recomandări, cu rol mai degrabă de îndrumare. Senatorii USR vor vota împotriva proiectului de lege, la plenul de miercuri.
Prin acțiunile sale, PSD într-o alianță reînfiripată cu ALDE și UDMR subordonează Curtea de Conturi și, implicit, afectează independența și puterea de control a Curții de Conturi, punând în pericol cele 18 miliarde de euro pe care România le are la dispoziţie în actualul buget al UE.
„În forma propusă de autor, toate pârghiile pe care Curtea de Conturi le are la dispoziție în realizarea atribuțiilor sale constituționale vor fi înlocuite cu o simplă recomandare, fără ca autoritățile auditate să aibă vreo obligație echivalentă. Consecința acestei modificări este eliminarea mijloacelor prin care se poate asigura punerea în practică a măsurilor de înlăturare a deficiențelor, afectându-se, totodată, rolul Curții de Conturi în arhitectura statului român, cel de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public” – declară senatoarea USR, Ramona Dinu.
Printre cele mai nocive modificări aduse Legii de funcționare a Curții de Conturi:
– Devin obligatorii punctele de vedere exprimate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice la solicitarea Curții de Conturi sau cu ocazia emiterii propriilor acte de control;
– Introducerea unui termen de prescriere de 5 ani pentru recuperarea prejudiciilor constatate;
– Sesizarea organelor de drept nu se mai face decât în urma aprobării plenului și se efectuează doar de Președintele Curții de Conturi.
În cadrul dezbaterilor din comisia de Buget, senatoarea USR, Ramona Dinu, a depus mai multe amendamente în sensul întăririi activității Curții de Conturi de verificare a modului în care este cheltuit banul public, însă cele mai multe dintre acestea au fost respinse.
„Atribuția de a sesiza organele în drept este transferată Președintelui Curții de Conturi, după ce, în prealabil, plenul Curții de Conturi aprobă sesizarea organelor în drept. O astfel de abordare este contrară atât conceptului de stat de drept prevăzut de art. I alin. (3) din Constituție, cât și direcțiilor urmărite în activitatea de control a Curții de Conturi. Mai mult, întrucât plenul Curții de Conturi nu este un organ judiciar, acesta nu are competența de a aprecia dacă unele date, circumstanțe sau împrejurări constituie indicii temeinice că a fost săvârșită o infracțiune sau nu” – precizează senatoarea USR.
În urmă cu două luni, oficialii europeni au cerut expres Parlamentului să renunţe la modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curţii de Conturi, prin care se pune în pericol independenţa Autorităţii de Audit.
Proiectul de lege, iniţiat în octombrie 2019, a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în 11 februarie 2020 şi a intrat în dezbateri la comisiile de specialitate din Senat, Cameră în care PSD are singur majoritatea. Astăzi, pe repede înainte, s-au dezbătut zeci de pagini de amendamente în cele două comisii de raport – Comisia pentru buget şi Comisia economică – pentru a intra la votul final în plen.