Scrisoarea eurodeputatei Maria Grapini – vicepreședinte al Comisiei pentru Piața internă și Protecția Consumatorului, din cadrul Parlamentului European – adresată premierului în exerciţiu, Ludovic Orban3 min read

287
Maria GRAPINI official portrait - 9th Parliamentary term
Maria GRAPINI official portrait – 9th Parliamentary term

Stimate Domnule Prim- ministru,

În calitate de europarlamentar vă transmit propunerea unor măsuri  urgente pentru situația de criză în care se află România și pentru diminuarea efectelor sociale și economice.

Epidemia de Covid- 19 care se extinde pe continentul european obligă statele să ia măsuri de sprijin pentru companiile care vor avea de suferit și, deopotrivă, pentru a evita o criză economică. Unele state membre au anunțat deja scheme menite să scoată companiile din impas, iar în România micii întreprinzători au nevoie ca statul să le sprijine.

Costurile generate de Covid- 19 trebuie diferențiate, iar decidenții publici trebuie să le trateze atât separat cât și să le integreze într-o estimare. Ar trebui să fie, probabil, comun acceptat că principiul fundamental de abordare integrată este acela că orice guvern dintr-o țară afectată de o asemenea epidemie trebuie să controleze și minimizeze costurile agregate totale ale crizei.

Măsurile economice sunt absolut necesare și trebuie luate concomitent cu cele  de prevenție privind răspândirea Covid-19.

Program de măsuri urgente ca urmare a crizei create de Covid-19

1. O strategie integrată de comunicare pentru toți cetățenii privind măsurile de prevenție a transmiterii și răspândirii virusului;

2.Alocarea unui buget dimensionat la nivelul acoperirii necesarului de achiziții de materiale, aparatură și medicamente și asigurarea stocurilor necesare.

3.Demersuri urgente la Comisia Europeană pentru a accesa bugetul european pus la dispoziție pentru asigurarea de materiale  si medicamentele necesare pentru prevenirea răspândirii virusului, dar și pentru tratamentul bolnavilor.

4.Asigurarea cu materialele necesare (măști, mănuși, dezinfectant etc) în toate mijloacele de transport (autobuze, tramvaie, trenuri, avioane etc)

5.Asigurarea de materiale necesare pentru prevenție în toate punctele de frontieră de intrare în țară.

6.Asigurarea resursei umane necesare pentru verificarea fiecărui cetățean care dorește să intre în țară și asigurarea de spații special amenajate pentru carantină și spitalizare.

7.Concomitent cu măsurile de prevenție pentru evitarea răspândirii virusului Covid- 19, trebuie stabilit urgent măsuri de contracarare a efectelor negative asupra economiei:

   a) Alocarea de la buget prin scheme de ajutor de stat linii de finanțate pentru IMM-uri din domeniul turismului, transportului și industria prelucrătoare, în funcție de cifra de afaceri din 2019;

  b)Exceptarea IMM-urilor și angajații acestora timp de șase luni de plata impozitului pe venit;

  c)Reducerea TVA la firmele de turism, transport și industria prelucrătoare la 1% până la sfârșitul anului 2020;

  d)BNR să diminueze rezervele minime impuse băncilor comerciale cu condiția ca băncile comerciale să diminueze dobânzile la credite și să elimine penalitățile de întârziere a ratelor pentru cetățeni, pana la 31 decembrie 2020;

 e) Demersuri imediate la Comisia Europeană pentru renunțarea la condiția de deficit bugetar de maxim 3% pentru anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.