Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE a aprobat, în şedinţa de azi, 14.12.2015, pentru al doilea an consecutiv, reducerea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuție concesionari pentru anul 2017. Potrivit atributiilor sale de reglementare, anual, până la data de 31 decembrie, ANRE are obligația aprobării tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, pentru fiecare operator de distribuție concesionar, în parte.
La stabilirea corecțiilor valorice anuale și a tarifelor specifice de distribuție și în conformitate cu prevederile metodologiilor specifice aplicabile, ANRE ia în considerare veniturile anuale obținute de operatorul de distribuție din recuperarea contravalorii energiei electrice consumate înregistrate eronat, respectiv neînregistrate, precum și costurile anuale înregistrate cu plata contravalorii acestor cantități de energie electrică.
Ca urmare a analizei datelor transmise de operatorii de distribuție concesionari și a calculelor preliminare a veniturilor reglementate, cu luarea în considerare a corecțiilor anuale efectuate conform cadrului de reglementare în vigoare, tarifele calculate pentru anul 2017 înregistrează, faţă de anul 2016, scăderi cuprinse între 3,80% și 9,04%.
Nivelul de reducere a tarifelor de distribuție pentru consumatorii casnici este prezentat în tabelul de mai jos:
ENEL Distribuție Banat SA | – 9,04 % |
ENEL Distribuție Dobrogea SA | – 6,36 % |
E-Distribuție Muntenia SA | – 8,37% |
E.ON Moldova Distribuție S.A. | – 3,80 % |
CEZ Distribuție S.A. | – 4,55 % |
FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord SA | – 7,92 % |
FDEEE Electrica distribuție Transilvania Nord SA | – 5,98 % |
FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud SA | – 3,87 % |
ANRE apreciază că scăderea tarifelor specifice de distribuție va avea un impact favorabil pentru utilizatorii serviciului de distributie, deopotrivă casnici și noncasnici, de pe teritoriul întregii țări și că va avea un efect antiinflaționist, care se poate regăsi în diminuarea costurilor agenților economici consumatori de energie electrică, cu avantajul creșterii competitivității acestora și al diminuării prețurilor bunurilor și serviciilor.
Tot în ședința de azi, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 115/2016 de modificare a Ordinului ANRE nr. 176/16.12.2016 pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate precum și a condițiilor de aplicare a tarifelor reglementate și a tarifelor Componenta de Piață Concurențială.
Aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților casnici va conduce, în anul 2017, la o reducere a acestora cu cca. 6,47 % față de cele aplicate în anul 2016, reducere datorată, în principal, scăderii tarifelor specifice de distribuție a energiei electrice aprobate în ședința de astăzi, precum si reducerii prețului de achiziție a energiei electrice din contractele reglementate.