PSD – Petiția „Drepturi egale pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană” a fost depusă la Parlamentul European, împreună cu 50.000 de semnături2 min read

277

Europarlamentarul Victor Negrescu a depus la Parlamentul European petiția „Drepturi egale pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană”. Documentul este însoțit de 50.000 de semnături de susținere. Demersul inițiat de Partidul Social Democrat, cu sprijinul PES activists România, cuprinde o descriere a situațiilor în care drepturile lucrătorilor români au fost încălcate în contextul crizei COVID-19 și solicită demararea unei anchete a instituțiilor europene cu privire la cele întâmplate.

Această petiție este foarte importantă întrucât prezintă cazuri concrete de încălcări ale drepturilor lucrătorilor români care au condus inclusiv la îmbolnăvirea unora dintre aceștia cu coronavirus. Prin acest demers solicităm demararea unor anchete din partea instituțiilor europene pentru a vedea responsabilii pentru cele întâmplate, dar și pentru a ne asigura că așa ceva nu se va mai întâmpla pe viitor. Ne dorim ca Uniunea Europeană să își îmbunătățească cadrul legal de protecție a lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri, dar și să reacționeze clar când guvernele, cum a fost cazul în România, iau decizii care conduc la astfel de situații” – a explicat eurodeputatul Victor Negrescu.

Acest demers se înscrie în linia mai multor inițiative ale europarlamentarului Victor Negrescu, prin care a solicitat implicarea, în sprijinul lucrătorilor români, a Ombudsmanului European (avocatul poporului european) și a Agenției Europene pentru Muncă. Suplimentar, eurodeputații români au avut în ultimele luni dezbateri la care a participat Comisia Europeană și au adoptat o rezoluție a Parlamentului European.

Petiția prezintă, de asemenea, modul în care Guvernul României a generat multe dintre problemele semnalate. Ne referim la suspendarea activității autorităților care se ocupau de protecția muncii, dar și la acordurile bilaterale care au creat condiții speciale și au facilitat plecarea lucrătorilor sezonieri fără respectarea normelor sociale și medicale. Executivul liberal poartă vina pentru aceste decizii care au condus la crearea situațiilor semnalate de către presă, dar și pentru punerea în pericol a mii de români” – a detaliat eurodeputatul român.            

Petiția a fost semnată de peste 50.000 de persoane din țară și străinătate, iar dacă va fi acceptată va fi dezbătută în a doua parte a acestui an în comisia de resort a Parlamentului European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.