PSD – Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu oficiali ai OSCE2 min read

353

Secretarul internațional al Partidului Social Democrat, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 16 septembrie, o întâlnire de lucru cu oficiali ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, în cadrul căreia au fost abordate teme privind desfășurarea alegerilor în România.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate modificările din legislația electorală din România, cadrul legal pentru finanțarea campaniilor electorale, accesul competitorilor electorali la mass-media și respectarea principiului democratic privind accesul egal al femeilor și bărbaților în funcții publice.

Angel Tîlvăr a subliniat că buna organizare a alegerilor, în contextul pandemiei COVID-19, reprezintă o provocare atât pentru instituțiile implicate în organizarea procesului electoral, cât și pentru competitorii electorali, în condițiile în care Guvernul României a emis cu mare întârziere actele normative care fac referire la regulile de desfășurare a campaniei electorale. De asemenea, secretarul internațional al PSD și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa unor măsuri suficiente și eficiente în domeniul sănătății publice adoptate de executivul de la București  pentru limitarea răspândirii virusului în ziua votului. 

Lipsa unor reglementări clare și întârzierea cu care au fost emise de Guvern norme specifice pentru organizarea în ziua votului ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea de răspuns a autorităților locale și a reprezentanților partidelor politice în cele peste 18 mii de secții de votare, în situația prezentării la urne a unor persoane cu simptome specifice infectării cu COVID-19. Mă tem că abordarea inadecvată a Executivului poate avea consecințe imprevizibile în ceea privește pregătirea organizării alegerilor pentru Parlamentul României, programate la începutul lunii decembrie” – a subliniat secretarul internațional al PSD.

Experții  OSCE (ODIHR) se află în România în perioada 15-17 septembrie, 2020 pentru a întocmi un raport în baza discuțiilor cu actorii relevanți în organizarea și pregătirea alegerilor parlamentare. În urma raportului, OSCE va decide dacă va organiza sau nu o misiune de observare electorală în România, cu prilejul alegerilor parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.