Urmatorul update software pentru smartphone-ul Samsung Galaxy Note 7 va face aparatele inutile pentru a preveni cresterea numarului celor care au luat foc si explodat.
O problema cu bateria litiu-ion a aparatului a facut ca unele dintre acestea sa ia foc, in unele cazuri ranind proprietarii si cauzand pagube materiale. Problemele au continuat chiar si dupa ce Samsung a retras, inlocuit si restituit banii cheltuiti pe unele dintre unitati, ceea ce a dus la o a doua si mai scumpa retragere a 1,9 milioane de aparate.
Note 7 a fost interzis de atatea companii aeriene, incat compania deschide standuri in aeroporturi unde proprietarii pot schimba aparatele sau pot primi banii inapoi pentru predarea lor, inainte de a se imbarca.
Desi peste 93% din aparate au fost returnate ca parte a unui program de schimb in Statele Unite, unele raman in folosinta.
Update-ul, despre care Samsung a confirmat ca va fi lansat la mijlocul lunii decembrie in Statele Unite, nu va mai permite telefoanelor sa se incarce sau sa functioneze ca telefoane mobile, practic transformandu-le in amintiri inutile ale unei lansari dezastroase. „Siguranta clientilor ramane principala noastra prioritate,” a declarat compania.
Un astfel de update era asteptat in ultimele luni si urmeaza eforturilor facute de partenerii Samsung de a nu mai permite oamenilor sa foloseasca Note 7.
Facebook, de exemplu, a lansat un update software in octombrie, pentru a nu mai permite headset-ului de realitate virtuala Gear VR – care functioneaza ca un accesoriu compatibil cu telefoanele Samsung – sa functioneze cu Note 7. Asta a fost pentru a se asigura ca nimănui nu-i va exploda accidental un telefon în ochi.
Nu toata lumea este fericita cu update-ul, intrucat unele persoane vor ramane fara principalul aparat folosit pentru comunicare.
Verizon a declarat ca nu va forta update-ul asupra clientilor sai, pentru a evita riscul suplimentar la care s-ar expune utilizatorii de Galaxy Note 7 care nu au alt aparat pe care sa-l foloseasca.
„Nu vom forta un upgrade software care va elimina capacitatea Note 7 de a functiona ca un telefon mobil, in mijlocul perioadei vacantelor de sarbatori. Nu dorim sa facem sa fie imposibila contactarea familiei, a serviciilor de urgenta sau a medicilor in caz de urgente,” a declarat compania.
(traducere din The Guardian)