Când şi cu cât va creşte salariul minim?2 min read

274

Intr-un comunicat al Blocului National Sindical (BNS) se precizeaza ca, in incercarea de a gasi un consens pentru momentul cresterii salariului minim si mai ales pentru valoarea salariului minim pentru 2017, confederatiile sindicale si patronale au avut vineri cea de-a doua runda de discutii.

In prima runda, desfasurata in data de 7 decembrie, din cauza faptului ca partea patronala nu a putut asuma un punct de vedere comun, partea sindicala a propus reluarea discutiilor pentru vineri, 9 decembrie, lasand astfel timp partii patronale pentru a gasi o solutie comuna.

BNS a apreciat deschiderea aratata de ACPR si PNR care au fost de acord cu cresterea salariului minim de la 01.01.2017, insa – din pacate – nici de aceasta data punctul de vedere al partii patronale nu a fost unul comun.

Confederatia Patronala Concordia a fost de acord cu valoarea propusa de ACPR si PNR dar a subliniat ca accepta cresterea doar de la 01 mai 2017.

Confederatia Conpirom a fost de acord cu propunerea Concordia, conditionand insa de excluderea unor sectoare de activitate din sfera de aplicabilitate a salariului minim.

CNIPMMR nu a mai participat la aceasta discutie, punctul de vedere exprimat in data de 07.12.2017 fiind acela ca nu doresc cresterea salariului minim de la 01.01.2017, cresterea urmand sa fie facuta doar dupa finalizarea mecanismului de crestere a salariului minim.

In incercarea de a ajunge la un consens partea sindicala si-a revizuit pozitia exprimata initial, respectiv 1450 de la 01.01.2017, propunerea avansata vineri a fost de 1400 lei de la 01.01.2017. Pozitia partii sindicale a fost una comuna.

Desi la sedinta anterioara s-a solicitat Guvernului ca in calitate de angajator sa vina cu un punct de vedere exprimat in acest sens, reprezentantii Ministerului Muncii au informat ca-si vor exprima punctul de vedere in cadrul sedintei de luni a CNTDS. Din informatii obtinute pe surse, optiunea Guvernului este ca salariul minim din 2017 sa fie de 1350 lei.

Avand in vedere cele exprimate, dar si alti factori externi aparuti in ultimele ore, cu influenta directa asupra subiectului supus discutiei , partile au decis inchiderea discutiilor fara a putea ajunge la un consens, urmand ca in sedinta de luni a CNTDS fiecare parte sa-si prezinte punctul de vedere, iar decizia finala va apartine Guvernului.

BNS aminteste ca si in cazul in care cele doua parti – patronate si sindicate – ar fi ajuns la un consens, Guvernul si-a rezervat, inca din sedinta anterioara a CNTDS, dreptul de a nu tine cont de aceasta optiune a partenerilor sociali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.