Ioana Petrescu (PRO România): Cerem urgentarea lansării Start-Up Nation 2020, facilități pentru companiile care se reprofilează și sprijinirea IMM-urilor, pentru extinderea pe piețele internaționale2 min read

289

Departamentul economic al PRO România s-a reunit vineri, 10 aprilie, online, într-un efort de identificare a soluțiilor pentru combaterea efectelor economice ale coronacrizei. Specialiștii PRO România susțin că sunt trei măsuri care trebuie luate de îndată, respectiv, lansarea Start-Up Nation 2020, acordarea de facilități pentru companiile care se reprofilează și sprijinirea IMM-urilor, pentru extinderea pe piețele internaționale unde COVID-19 a avut efecte reduse.

„Guvernul întârzie în luarea unor măsuri esențiale pentru redresarea economică. Publică reglementări ambigue, fără să consulte reprezentanții mediului de afaceri înainte de luarea unor decizii care îi vizează în mod direct. Noi, la PRO România, am înțeles că avem rolul de a găsi acele soluții raționale, pragmatice și nepopuliste, pentru susținerea economiei autohtone. Ancorați în realitate, dar concentrați pe reconstrucție, colaborăm cu antreprenori, economiști și reprezentanți ai mediului academic, pentru identificarea măsurilor sustenabile” – a declarat coordonatorul Departamentului Economic, Ioana Petrescu.

În ceea ce privește programul Start-Up Nation, Departamentul economic PRO România recomandă lansarea imediată și armonizarea criteriilor de eligibilitate la condițiile actuale, respectiv, la domeniile care au șanse de succes și la provocările de menținere a unui număr mare de angajați.

”Nu trebuie să uităm de firmele care au luat decizia de a se reprofila, adaptându-se astfel cerințelor actuale ale pieței. Trebuie facilitată obținerea cât mai rapidă a avizelor necesare pentru schimbarea liniilor de producție. De asemenea, solicităm statului să garanteze comenzi ferme pentru produsele fabricate de aceste companii. Însă, înainte de orice, este imperativă punerea în aplicare, în regim de urgență, a tuturor legilor care au ca scop sprijinirea firmelor cu capital românesc. Nici la ora actuală nu avem norme clare de aplicare pentru unele legi, astfel încât facilitățile guvernamentale să poată fi accesate în timp util” – a explicat Ioana Petrescu.

Nu în ultimul rând, PRO România susține că IMM-urile trebuie sprijinite în procesul de extindere pe piețele internaționale. În acest sens, specialiștii recomandă promovarea internațională (online și offline), realizată prin reprezentanții Ministerului Economiei, în țările pentru care există interes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.