Europarlamentarul Maria Grapini susține amendarea Pachetului de Mobilitate I, în cea de-a doua lectură a Parlamentului European1 min read

290

În contextul în care Parlamentul European a început a doua lectură asupra Pachetului de Mobilitate I și având în vedere poziția cunoscută a statelor din Est privind anumite prevederi, europarlamentarul Maria Grapini a trimis un punct de vedere colegilor eurodeputați din Est și din Țările Baltice:

Susțin ca Pachetul de Mobilitate să fie amendat cu eliminarea întoarcerii șoferului și a camionului acasă și să se permită dormitul în cabină, până la amenajarea parcărilor securizate, mai ales pe perioada de criză pe care o traversăm, cu riscul de infectare. Prin eliminarea întoarcerii șoferilor și camioanelor acasă, se va evita carantinarea șoferilor și consumul de zile nelucrate. În caz contrar, aș susține amânarea aplicării Pachetului de Mobilitate I, întrucât nu s-a reușit obținerea unui compromis favorabil pentru statele din Est sau prezentarea unei noi propuneri din partea Comisiei Europene„.

De remarcat, a fost faptul că ceilalți colegi eurodeputați au susținut poziția europarlamentarului român.

,,Mulțumesc colegilor care îmi susțin ideile și propunerile. Cred că este extrem de important pentru transportatorii din România și din alte state din Est, să depunem amendamente la textul obținut după negocierile cu Consiliul, pentru a reuși să avem o legislație mai bună pentru acești transportatori’’ – a declarat Maria Grapini, în urma răspunsurilor pozitive primite de la colegi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.