Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), a trimis ieri, 10 mai, o scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Iohannis, Premierul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Afacerilor interne, Marcel Vela, prin care face un nou apel pentru redeschiderea bisericilor și cimitirelor și solicită un răspuns în scris, până marți, 12 mai, adresat tuturor românilor. În caz contrar, Daniel Ionașcu anunță că va apela la instanță pentru respectarea dreptului la credință al milioanelor de credincioși.

„Nădăjduim (…) că nu va fi nevoie de o hotărâre judecătorească, pentru ca românul să se poată ruga în Biserica lui Dumnezeu, în țara noastră, care nu întâmplător este Grădina Maicii Domnului și că veți răspunde acestei cereri de a redeschide și lăcașurile de cult, concomitent cu celelalte instituții, așa cum noi, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) vă solicităm respectuos!” – se spune în mesajul lui Daniel Ionaşcu.
„Vă asigurăm încă o dată de întreaga noastră participare activă la buna funcționare a societății românești și, în special, la respectarea drepturilor fundamentale ale omului în România” – mai scrie președintele executiv al PPUSL, Av. Dr. Daniel Dumitru Ionașcu, în scrisoarea deschisă adresată, ieri, președintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru și ministrului Afacerilor interne, Marcel Vela.