Domnule Președinte,
În contextul actual al crizei provocate de coronavirus, România, la fel ca alte state membre ale Uniunii Europene, a decretat stare de urgență.
Asumând responsabilitatea pe care o exercitați, conferită de votul cetățenilor români, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) din România vă adresează solicitarea de anulare a deciziei privind activarea art.15 din Convenția Europeană a drepturilor omului și de informarea a Secretariatului general al Consiliului Europei, cu privire la faptul că dispozițiile Convenției devin din nou și pe deplin aplicabile României.
Solicităm acest lucru și în contextul în care Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European s-a autosesizat și a adresat o scrisoare Comisiei Europene, privind riscul ca în anumite state membre se fie îngrădite drepturile cetățenilor.
Asigurăm Instituția Prezidențială și pe Dumneavoastră, Domnule Președinte, de deplina noastră considerație și încredere, motiv pentru care nu credem că se impun motivări și nici îndoieli asupra faptului că veți da curs solicitării noastre. În acest fel, vom avea siguranța că nu vor exista abuzuri din partea unor autorități locale, naționale, sau alte instituții, asupra cetățenilor României.