- 2 din 3 români consideră că programele online pentru îmbunătățirea abilitaților de relaționare cu ceilalți sunt necesare în această perioadă.
- Programele online pentru descoperirea punctelor forte, setarea obiectivelor și a unui plan de acțiune în carieră sau în viața personală sunt considerate și ele, în proporție de 63%, că fiind necesare în această perioadă.
- Jumătate dintre respondenți consideră că sunt necesare ședințele de coaching 1 la 1 pentru depășirea blocajelor și credințelor limitative.
Context
În ultimii ani, conceptul de dezvoltare personală a crescut din ce în ce mai mult în popularitate, cu tot mai mulți oameni care se înscriu în astfel de programe, care își doresc să învețe cum să devină cea mai bună versiune a lor sau cum să aibă relații sănătoase cu cei din jur. Vremurile pe care le trăim, alături de provocările prin care a trecut întreaga societate în ultimul i-au făcut pe oameni să aprecieze mai mult relațiile personale, pe de o parte și i-au forțat, pe de altă parte, să își reconsidere planurile de viitor.
Probabil cea mai importantă realizare în contextul COVID-19 este că orice se poate întâmplă oricând, iar pentru neprevăzut, oamenii trebuie să își ia masuri de siguranță. Cum fac asta? Mulți dintre ei și-au propus să se autodepășească, să se dezvolte personal, dar și profesional și să învețe lucruri noi. Toate astea, tocmai pentru a fi pregătiți să se adapteze schimbărilor socio-economice. În acest context, Reveal Marketing Research a realizat un studiu pentru a vedea care este percepția românilor despre programele online de dezvoltare personală.
Iată ce ne arată datele
Relațiile sociale și conectarea cu ceilalți
Întrebați în ce măsură consideră că sunt necesare pentru ei în această perioadă programele de dezvoltare personală, 2 din 3 români au menționat programele online pentru îmbunătățirea abilităților de relaționare cu ceilalți. Potrivit datelor Reveal Marketing Research, dintre aceștia, tinerii ar fi foarte interesați de astfel de programe, milenialii fără partener selectând această opțiune în proporție de 66%, iar tinerii profesioniști în proporție de 64%. Este de înțeles preocuparea lor pentru dezvoltarea abilitaților sociale, având în vedere contextul COVID-19 care a afectat foarte mult modul în care relaționăm unii cu ceilalți. Pentru tineri, distanțarea socială a apărut într-un moment al vieții lor în care socializarea era printre cele mai importante aspecte. De aceea, ei simt nevoia de a-și îmbunătăți relațiile cu ceilalți.
Totodată, 71% dintre familiile tradiționale și 68% dintre familiile moderne și-au exprimat interesul pentru programele online de îmbunătățire a abilităților de relaționare. Noul context cere noi abilități și competente, iar oamenii încearcă să găsească metode de a se dezvolta în acest sens.
Descoperirea punctelor forte, setarea obiectivelor și a planului de acțiune în carieră sau în viața personală
Milenialii fără partener și tinerii profesioniști se arată cei mai interesați de niște programe care să îi ajute atât în dezvoltarea personală, cât și în cea profesională (73%, respectiv 71%). Pentru aceștia este important să își descopere punctele forte, să își seteze obiective și să își stabilească un plan de acțiune în carieră, dar și în viața personală. Fiind la începutul carierei lor și învățând treptat ce înseamnă viața de adult, tinerii și-ar dori să poată descoperi toate acestea cu ajutorul unor programe dedicate la care să participe online. Piața de muncă este tot mai competitivă, mai ales în contextul pandemiei, astfel încât, tinerii vor să își crească șansele de succes.
Femeile sunt cele care se arată mai preocupate de dezvoltarea lor, selectând în proporție de 68% această opțiune, comparativ cu 58% dintre bărbați.
Conform Reveal Marketing Research, mai mult de jumătate din maturii fără partener (52%) sunt preocupați de același lucru și consideră utile astfel de programe. Deși au un procent mai scăzut, comparativ cu celelalte segmente, aproape jumătate dintre seniorii pensionari (48%) ar fi interesați, la rândul lor, să participe la un program care să îi ajute să își descopere punctele lor forte. Chiar dacă nu mai sunt activi pe piața de muncă, curiozitatea îi poate îndemna pe aceștia să se redescopere personal.
Ședințe de coaching 1 la 1 pentru depășirea blocajelor și a credințelor limitative
Jumătate dintre respondenți au afirmat că le-ar fi necesare ședințele de coaching 1 la 1. Dintre aceștia, 56% dintre familiile tradiționale, urmate de 51% dintre familiile moderne și jumătate din milenialii fară partener consideră că i-ar ajuta aceste ședințe pentru depășirea blocajelor și a credințelor care le limitează dezvoltarea. Observăm în majoritatea segmentelor nevoia de autodepășire și de îmbunătățire a propriei persoane. În schimb, maturii fără partener, se arată mai puțin interesați de astfel de ședințe de coaching, doar 37% dintre aceștia optând pentru această variantă.
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.
***Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 1015 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în perioada 12-18 noiembrie 2020. Eroare de eșantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.