Sévan Kaloustian a fost ales membru al Consiliului Director al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) în cadrul Adunării Generale, la finalul lunii iunie. Sévan Kaloustian a preluat rolul de Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România la sfârșitul anului trecut. Prin această nouă poziție în cadrul ARPIM, compania își va întări misiunea în plan local și va contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate prin colaborare și dialog deschis cu autoritățile și stakeholderii din domeniul sănătății.
Cu peste 10 ani de experiență în industria farmaceutică, Sévan Kaloustian a avut un rol cheie în compania Janssen, ocupând diferite poziții în cadrul mai multor ţări, contribuind la misiunea companiei. A absolvit un Doctorat în Farmacologie şi un program de masterat în farmaco-economie, ambele în cadrul Universităţii Montreal, Canada, continuând apoi cu un program post-doctoral la Academia Sinica din Taiwan şi un curs de specializare digitală în cadrul Columbia Business School, New York.
„Îmbunătățirea vieții pacienților este obiectivul nostru principal, iar eforturile noastre în cadrul ARPIM sunt direcționate către asigurarea unui mediu mai bun pentru pacienții români și pentru societate. Alături de colegii mei, voi contribui la creșterea impactului acțiunilor noastre, la accelerarea accesului la medicamente inovatoare, continuând efortul comun privind taxa clawback, modelul de stabilire a prețurilor, predictibilitatea reînoirii listei de medicamente compensate și conturarea unei legislații mai favorabile studiilor clinice. Credința mea este că pacienții români au dreptul la standarde europene de sănătate. Vom continua îmbunătățirea calității sistemului de sănătate și a speranței de viață, construind în același timp un mediu economic stabil și predictibil” – a declarat Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România.
Compania a fost permanent un membru semnificativ în ARPIM și un promotor activ al obiectivelor și inițiativelor comune ale asociației.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, având ca misiune facilitarea accesului pacienților români la progresele industriei farmaceutice, inclusiv în materie de cercetare și dezvoltare de noi tratamente. ARPIM este membru afiliat al Federației Europene a Asociațiilor și Industriilor Farmaceutice (EFPIA) din 2004.