Eugen Teodorovici: industria, serviciile financiare şi comerțul sunt cei trei piloni ai prezenței franceze în România2 min read

257

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teoidorovici, a participat joi, 6 decembrie, la Forumul economic franco-român, de la Paris, organizat de Ministerul francez al Economiei și Finanțelor, cel mai mare eveniment economic din cadrul Sezonului Cultural Franța-România. 
În deschiderea evenimentului, Eugen TEODOROVICI, împreună cu ministrul francez al Finanțelor Publice, Bruno LE MAIRE,  au subliniat importanța consolidării legăturilor economice, ştiințifice și culturale dintre cele două țări.         

„Franța este un partener strategic al României, cu investiții directe de 2,33 miliarde de euro, sumă care o situează pe locul 6 în topul investitorilor străini în România. Investițiile franceze sunt foarte importante în toate sectoarele economice din România, cu 8.774 de firme cu capital francez, implicate cu precădere în sectoarele auto, bancar și asigurări, distribuție, industrie farmaceutică și energie. Prezența unora dintre cei mai importanți investitori francezi, reprezintă o dovadă a încrederii în potențialul economiei românești – a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

În cadrul Forumului, ministrul român al Finanțelor a prezentat măsurile adoptate de Guvern, pentru sprijinirea mediului de afaceri și încurajarea investițiilor și a subliniat importanța unui dialog cu privire la strategii și parteneriate, în sectoare importante pentru viitorul celor două țări. Totodată, în intervenția sa, Eugen Teodorovici a reiterat câteva dintre prioritățile României pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene – Cadrul Financiar Multianual, aprofundarea Uniunii Economice și Monetare, consolidarea uniunii bancare, precum și aspecte legate de modernizarea sistemului de TVA și taxarea digitală.
Ministrul francez al Economiei și Finanțelor  a afirmat că susține aderarea rapidă a României la OCDE, element important pentru mediul de business și a apreciat colaborarea bilaterală foarte bună, pentru pregătirea și derularea mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.