CNIPMMR SOLICITĂ SPRIJIN ECONOMIC, PENTRU IMPACTUL COVID-192 min read

289

Ca urmare a intensificării efectelor virusului COVID-19 în Europa și a măsurilor luate pentru a limita răspândirea, CONSILIUL NAȚIONAL AL IMM-URILOR PRIVATE DIN ROMÂNIA (CNIPMMR) a primit o serie de informații de la membrii săi, care indică deja un impact în creștere asupra anumitor sectoare ale economiei, în special pentru IMM-uri.
CNIPMMR salută primele eforturi depuse de către autoritățile publice, prin acțiunile de comunicare responsabile realizate, însă, consideră că este necesară o acțiune rapidă, pe mai multe domenii:

  1. Utilizarea de instrumente financiare pentru a asigura lichiditatea și pentru a furniza capital de lucru, prin utilizarea normelor existente privind ajutoarele de stat. Posibilitățile sunt oferite de reglementările de minimis sau de schemele de salvare și restructurare.
  2. Alocarea de fonduri disponibile, din cadrul financiar 2014-2020, către furnizarea de capital de lucru IMM-urilor.
  3. Crearea de mecanisme care să ofere asistență IMM-urilor aflate în dificultate.
  4. Orientarea bugetului României spre investiții imediate în economie, prin modificarea legislației privind achizițiile publice, pentru a da posibilitatea IMM-urilor de a avea acces mai facil.
  5. Modificarea legislatiei privind Codul Muncii și flexibilizarea cadrului legislativ: muncă temporară, work from home, tele-muncă etc.
  6. Oferirea de facilități prin prelungirea termenelor cu plățile impozitelor și contribuțiilor sociale.
  7. Operaționalizarea de instrumente specifice domeniilor aflate în dificultate, în acest moment:
  • Oferirea imediată a voucherelor de vacanță,
  • Regândirea schemelor privind expozițiile și târgurile și oferirea de capital de lucru IMM-urilor care desfășoară activități de export,
  • Acordarea de subvenții pentru plata salariilor, în domeniul transporturilor.

“În aceste momente dificile, România are nevoie de solidaritate socială și economică, să folosim toate resursele umane și profesionale, pentru a depăși această perioada critică. IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, dar și cele capabile să susțină economia României, de aceea este imperios nesesar să luăm o serie de măsuri care să ne pregătească pentru preîntâmpinarea unei crize. Am încredere că vom reuși să depășim această perioada dificilă și că, împreună, vom dovedi că suntem solidari și puternici” – a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.