Autoritatea de Supraveghere Financiară, în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor, organizează cea de a doua ediție a programului de educație financiară FinClub, destinat elevilor de liceu, din clasele a X-a – a XII-a, pasionați de piața financiară.
Programul va fi derulat sub auspiciile Protocolului Național de Educație Financiară.
FinClub presupune crearea unui club de educație financiară, a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online, bilunare.
Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.
Înscrierile în cadrul FinClub se pot efectua online, în intervalul: 25 august 2021 – 8 septembrie 2021.
Formularul de înscriere și Regulamentul clubului pot fi găsite accesând link-ul: https://asfromania.ro/edu/fin-club/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.
Perioada de derulare efectivă a întâlnirilor, în cadrul FinClub, va avea loc între 16 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021, pentru prima sesiune din acest an școlar.