Biroul Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR) își exprimă profunda ingrijorare față de intensificarea campaniilor de dezinformare din spațiul public, prin care este contestată utilitatea proiectului de lege privind introducerea unor prețuri de referință pe piața reparațiilor auto. Scopul acestui proiect de lege este de a combate practicile comerciale incorecte ale unor unități reparatoare auto, care utilizează tarife mai mari în cazurile în care costurile cu reparația unui vehicul urmează să fie decontate de un asigurător RCA. De asemenea, informațiile conform cărora
asigurații vor fi obligați să achite părți din despăgubire pentru reparația mașinii, în cazul introducerii unor tarife de referință, nu reprezintă altceva decât dezinformări voluntare, cu scopul de a crea îngrijorare în spațiul public.
De altfel, acest mod de lucru al unora dintre unitățile reparatoare, a facut ca în ultimul timp să se înmulțească hotărârile instanțelor de judecată prin care service-urilor li se impută practicile abuzive la stabilirea costurilor de reparație. Prin numărul lor în creștere, aceste cazuri conduc la un blocaj al instanțelor de judecată, nevoite să facă față unor solicitari suplimentare față de cele obișnite, si să restabileasca ordinea de drept în domeniul asigurărilor RCA. Ele sunt un indicator clar al faptului că legea trebuie modificată pentru o corectă și transparentă înțelegere.
În acest context, președintele BAAR, Mădălin Roșu a subliniat : “Faptul că unele asociații aleg sa răstălmacească informații și să le disemineze în spațiul public este greu de înțeles, mai ales atunci când aceste lucruri vin din partea unor organisme care se doresc a fi profesioniste în conduită.”
Considerăm că multiplele abuzuri ale unitaților reparatoare sunt dovada clară a faptului că legea asigurărilor RCA trebuie modificată în așa fel încât aceste practici să nu mai fie posibile în viitor
Insistența cu care unitațile reparatoare se opun acestui proiect de lege nu se poate explica altfel decât prin intenția acestora de a obține profituri nejustificate din interpretarea unor prevederi legale, fără să țină seama de interesele consumatorului de asigurări și de echilibrul pieței.
Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania susține introducerea unui tarif de referință pentru reparațiile auto și consideră că aprobarea acestui proiect de lege, alături de alte măsuri necesare și care reies din modul de funcționare a pieței, in ultimii ani, va contribui la normalizarea sistemului asigurărilor RCA si la o bună transparență în relațiile dintre actorii din piață, fiindu-le benefică în primul rand consumatorilor.