Greenpeace România a prezentat astăzi în ședința Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților poziția organizației cu privire la propunerea legislativă care vulnerabilizează pădurile virgine din România.
Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților a dezbătut în cadrul ședinței de astăzi propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Aceasta permite intervenții în zonele de protecție strictă și integrală din ariile protejate, în pădurile virgine și cvasivirgine, inclusiv în sit-uri ale Patrimoniului Mondial UNESCO[1].
În cadrul ședinței, Greenpeace România a prezentat comisiei motivele pentru care această lege nu trebuie să intre în vigoare în forma actuală:
- Contravine legislației naționale (Codul Silvic, art. 26 și 27) și internaționale (UNESCO, Natura 2000 etc), după cum este subliniat și în poziția Guvernului.
- Desființează de facto regimul de protecție a ariilor protejate din România și vulnerabilizează cele mai valoroase păduri, împotriva interesului național.
- Este o lege care are impact negativ asupra ariilor protejate de interes național pentru că acordă autorităților locale dreptul de a decide asupra lor. Este important ca orice decizie ce le privește să fie luată cu implicarea tuturor autorităților de resort și a factorilor interesați, nu doar a celor locali.
“În discuțiile de astăzi nimeni nu a argumentat coerent necesitatea articolului care se referă la zonele protejate și pădurile virgine. În continuare nu știe nimeni care este impactul acestei propuneri legislative: susținătorii legii nu au spus explicit nici câte comunități sunt acum blocate în lucrări de dezvoltare a infrastructurii din cauza pădurilor virgine (deși e clar că răspunsul este niciuna) și nici care este impactul acestor legi în relație cu legislația europeană și cea națională, care momentan oferă protecție strictă acestor păduri. Singurul lucru pozitiv de astăzi este acela că membrii comisiei și-au exprimat îngrijorarea vizavi de forma actuală a legii și au propus amendarea articolului care pune în pericol cele mai valoroase păduri din România. Săptămâna viitoare vom avea runda decisivă în discuțiile din Parlament, într-o ședință comună a trei comisii ale Camerei Deputaților. Greenpeace România va participa și va susține cu fermitate că dezvoltarea se poate face și fără defrișare, și că zonele de protecție strictă trebuie să ramână sub protecție.” – a declarat Ciprian Gălușcă, coordonator campanie păduri și biodiversitate.
Greenpeace România a contribuit activ încă din anul 2008 la:
- crearea cadrului legal pentru protejarea pădurilor virgine şi cvasivirgine;
- recunoaşterea valorii acestora prin susţinerea, inclusiv financiară, a includerii unor eşantioane reprezentative în patrimoniul mondial UNESCO;
- identificarea şi documentarea a 900 hectare de păduri virgine, dintre care 555 de hectare au fost introduse în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România;
- îmbunătăţirea legii contravenţiilor silvice;
- oprirea distrugerii pădurii virgine Bratocea din munţii Ciucaş
- realizarea unei evaluări la nivel național a suprafețelor de păduri potențial virgine (Harta Pădurilor Virgine Potențiale)
–––––––––––––––––––––
[1] Articolul 15 din Propunerea legislativă 52/2018:
Scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național necesare realizării, dezvoltării, întreținerii și modernizării sistemelor de utilități publice (…) este permisă inclusiv pentru suprafețele cuprinse în zona de protecție strictă, zona de protecție integrală și zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervații naturale, precum și pentru suprafețele incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile și indicatorii pentru includerea în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România.