Programul face parte din inițiativa globală #YouthEmpowered dezvoltată de Coca-Cola HBC și contribuie la obiectivul național de sprijinire a 6.000 de tineri în dezvoltarea competențelor pentru angajare.
Coca-Cola HBC România și Asociația The Social Incubator încheie cea de-a treia ediție Barmasters Empowered, program de formare profesională dedicat tinerilor NEET (Not Employed in Education or Training), prin care 120 de tineri din Botoșani, Bacău, Focșani, București și Giurgiu au beneficiat de mentorat și au avut ocazia să învețe abilități de barista și barman.
Inițiativa face parte din programul „La TINEri este Puterea” și răspunde uneia dintre provocările structurale ale României: integrarea tinerilor pe piața muncii. Potrivit Eurostat, în 2025, 19,2% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani nu erau angajați și nu participau la educație sau formare profesională, comparativ cu media europeană de 11%. România înregistrează astfel cea mai ridicată rată NEET din Uniunea Europeană, ceea ce evidențiază nevoia de intervenții care să faciliteze accesul la competențe relevante, experiență profesională și oportunități de angajare.
Pe parcursul celei de-a treia ediție Barmasters Empowered, participanții au urmat cursuri de barista și barman, coordonate de traineri specializați, și au făcut practică în locații HoReCa partenere. Programul a inclus și sesiuni de mentorat și dezvoltare personală, cu accent pe comunicare, responsabilitate și lucru în echipă, competențe esențiale pentru integrarea într-un mediu profesional.
Rezultate Barmasters Empowered, ediția 2026:
- Din 120 de participanți care au participat la sesiunile de consiliere vocațională, 60 au avansat în etapa de formare profesională: 40 s-au înscris la cursul de barista și 20 la cursul de barman.
- Dintre aceștia, 31 de tineri de la barista au obținut certificarea internațională SCA (Specialty Coffee Association), iar 15 au promovat examenul și au obținut certificarea profesională de barman, acreditată de Ministerul Muncii.
- În total, 46 dintre cei 60 de tineri participanți au finalizat cu succes procesul de certificare, rezultând o rată de promovare de 76,6%. Ceea ce reprezintă o creștere de 20,6 % față de ediția din 2025.
„Pe parcursul programului, am avut ocazia să învăț foarte multe lucruri, atât teoretic, cât și practic. Unul dintre cele mai interesante momente a fost practica de la Hard Rock Cafe, unde am putut observa activitatea barmanilor, am pregătit băuturi, am învățat să folosesc ustensilele specifice barului și am participat la pregătirea comenzilor. Mi-au plăcut foarte mult răbdarea și amabilitatea oamenilor implicați, care au fost mereu dispuși să ne explice și să ne împărtășească din experiența lor. De asemenea, interacțiunea cu ceilalți barmani m-a ajutat să înțeleg cât de importante sunt comunicarea și lucrul în echipă. M-am înscris la acest curs doar din curiozitate, fără să știu dacă acest domeniu mi se va potrivi. Însă, pe parcurs, am descoperit cât de interesant poate fi și câte lucruri noi pot învăța. Mă bucur că am făcut acest pas și sunt recunoscător pentru oportunitatea oferită, pentru experiențele trăite și pentru toate cunoștințele acumulate în cadrul Barmasters Empowered 2026”, a povestit Iconaru Vlad Andrei, absolvent Barmasters Empowered 2026.
„Una dintre provocările importante ale României este să transforme potențialul tinerei generații în participare economică și oportunități de creștere profesională. Atunci când aproape unul din cinci tineri se află în afara pieței muncii și a sistemului de educație sau formare, integrarea profesională devine o responsabilitate comună, care necesită colaborare între mediul privat, organizațiile neguvernamentale și angajatori. Credem că rolul unei companii în comunitate înseamnă și capacitatea de a valorifica expertiza și parteneriatele din propriul ecosistem de business pentru a crea oportunități. Prin Barmasters Empowered, alături de The Social Incubator, contribuim la dezvoltarea unor competențe relevante pentru piața muncii și la facilitarea accesului tinerilor vulnerabili la experiențe profesionale concrete. Aceasta este perspectiva pe termen lung a programului La TINEri este Puterea, sub Mission Refresh, strategia de sustenabilitate a Coca-Cola HBC reînnoită: să investim în capacitatea tinerilor de a deveni independenți economic și de a contribui activ la dezvoltarea comunităților din care fac parte”, a declarat Cristian Moldovan, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.
Trei ediții, 290 de tineri și un model de colaborare între mediul privat și sectorul neguvernamental
Cu ediția din 2026, Barmasters Empowered ajunge la 290 de tineri participanți în trei ediții: 170 în perioada 2024–2025 și 120 în acest an. În primele două ediții, peste 70 de tineri au obținut certificări profesionale, iar în ediția curentă li s-au alăturat încă 46. Dintre aceștia, 5 au fost angajați în industria HoReCa.
Continuitatea programului reflectă o abordare pe termen lung a investiției în competențele tinerilor. Prin colaborarea dintre Coca-Cola HBC România, The Social Incubator, traineri și operatori din industria HoReCa, Barmasters Empowered conectează resursele și expertiza mai multor actori, pentru a facilita trecerea de la pregătire profesională la experiență de muncă și, ulterior, la angajare.
„Pentru tinerii din medii vulnerabile, tranziția către piața muncii este rareori un proces liniar. Pregătirea profesională este esențială, dar nu suficientă atunci când lipsesc experiența, încrederea și accesul la angajatori. Tocmai de aceea, prin Barmasters Empowered, construim un parcurs de sprijin care pornește de la dezvoltarea competențelor și continuă cu experiența practică și facilitarea oportunităților de angajare. Colaborarea cu Coca-Cola HBC România și cu partenerii din HoReCa ne permite să apropiem tinerii de realitatea pieței muncii și să îi susținem în dezvoltarea autonomiei personale și profesionale. Pentru noi, succesul unui astfel de program înseamnă șansa reală a unui tânăr de a-și construi un viitor independent”, a declarat Carmen Călin, Director de Programe, Asociației The Social Incubator.
Barmasters Empowered face parte din „La TINEri este Puterea”, adaptarea locală inițiativei globale #YouthEmpowered, implementată în România din 2017. În 2026, Coca-Cola HBC România își propune să sprijine 6.000 de tineri în dezvoltarea competențelor pentru angajare, cu 500 mai mulți decât anul trecut, în timp ce la nivel global #YouthEmpowered vizează peste 3 milioane de tineri până în 2035.
Barmasters Empowered ilustrează modul în care investițiile sociale pot fi conectate la nevoile reale ale economiei, prin programe care dezvoltă competențe, facilitează accesul la oportunități profesionale și contribuie la incluziunea economică a tinerilor. Inițiativa susține Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 8 – Muncă decentă și creștere economică și Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor.
Pentru participanți, această abordare se traduce în pași concreți: de la prima cafea preparată într-un cadru profesional la prima experiență de muncă și posibilitatea de a-și construi un parcurs profesional independent.
***
Despre la TINEri este Puterea
„La TINEri este Puterea” este un proiect dezvoltat de Coca-Cola HBC, având ca scop sprijinirea tinerilor în dobândirea abilităților necesare pentru o carieră de succes. Prin sesiuni de formare, ateliere și mentorat, inițiativa își propune să echipeze tinerii cu competențe esențiale în leadership, comunicare, lucru în echipă și antreprenoriat. Proiectul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, oferindu-le oportunități concrete de dezvoltare personală și profesională, contribuind astfel la integrarea lor pe piața muncii și la creșterea șanselor de reușită în carieră.



