Presedintele ales Donald Trump umple esaloanele inalte ale Administratiei sale intr-o proportie neobisnuit de mare cu titani ai afacerilor, asemeni lui, pariind succesul presedentiei sale pe ideea ca o infruntare a culturilor este necesara pentru a rezolva problemele de la Washington si a restaura ordinea in relatiile internationale.
Intrebarea este daca cei care promit sa aduca mentalitatea corporatista la guvernare vor schimba sistemul sau vor fi zdrobiti de el.
„Vor trebui sa se adapteze unui set diferit de constrangeri, un set de constrangeri reale asupra comportamentului care exista in guvern si care nu exista niciunde altundeva,” a spus Elaine Kamarck, director al Centrului pentru Administratie Publica Eficienta al Brookings Institution. „Il vor invata si vor accepta situatia sau se vor lupta constant cu asta?”
Alegerea lui Trump pentru postul de secretar de stat – directorul general al ExxonMobil, Rex Tillerson – este directorul general cel mai recent si mai notabil dintre cei pe care ii aduce in echipa.
Acesta ar fi primul lider al Departamentului de Stat din istoria moderna care ar prelua postul fara a fi avut vreo experienta in sectorul public – ceva ce Tillerson are in comun cu urmatorul ocupant al Biroului Oval.
Printre ceilalti recrutati de Trump din sectorul privat pana in prezent se află: fostul director Goldman Sachs, Steven Mnuchin – ca secretar al Trezoreriei; investitorul Wilbur Ross – ca secretar al Comertului; directorul general de fast food, Andrew Puzder – pentru conducerea Departamentului Muncii; fostul director general al World Wrestling Entertainment, Linda McMahon – pentru sefia Administratiei Afacerilor Mici, precum si presedintele Goldman Sachs, Gary Cohn – pentru conducerea Consiliului Economic National.
Criticii lui Trump au tintit multe dintre alegerile sale din sectorul privat. Acestia spun ca popularea unei administratii cu persoane cu averi enorme si o multime de interese financiare nu inseamna „secarea mlastinii” pe care o promisese Trump, ci doar introducerea unei alte specii de… reptila.
„Este ingrijorator ca presedintele ales continua sa-si umple cabinetul cu persoane care vor face sa fie neclara linia care separa interesele corporatiilor, de interesele nationale ale Americii si vor pune profiturile inaintea oamenilor,” a spus marti senatorul Jack Reed, liderul minoritatii democrate, din cadrul Comitetului Serviciilor Armate.
Altii insista ca aceste decizii neconventionale care tin de personal sunt cea mai buna dovada a seriozitatii lui Trump in legatura cu eficientizarea functionarii Washington-ului, asemenea unei afaceri.
„Ipoteza de lucru este capturarea fiecarui membru al cabinetului de catre birocratia sa intr-un an, un an si jumatate. Nu oamenii astia”, a spus Ken Duberstein, care a fost seful cabinetului de la Casa Alba al lui Ronald Reagan.
Unele aptitudini necesare succesului in afaceri au aplicatii in guvern. Sustinatorii lui Tillerson – care includ fostul secretar de stat, Condoleezza Rice si fostul secretar al apararii, Robert M. Gates – atrag atentia ca rolul sau la ExxonMobil a necesitat o intelegere profunda a relatiilor internationale, abilitati de negociere si relatii puternice la nivel global.
Totusi, acea parte a CV-ului sau cere si o examinare mai minutioasa, mai ales in legatura cu relatiile extinse ale lui Tillerson cu presedintele rus Vladimir Putin.
Corporatistii moderni nu sunt complet izolati de propria lor forma de politica.
Cheia este „stilul in care acestia si-au condus organizatiile precedente,” a spus Whit Ayres, un sociolog republican. „Multi dintre presedintii de companii sunt departe de a fi lideri dictatoriali. Multi dintre ei, in zilele noastre, sunt mai degraba generatori de consens, decat lideri dictatoriali.”
Cei care conduc companii listate la bursa tind de asemenea sa fie, de nevoie, mai degraba pragmatici, decat ideologici. In timpul mandatului lui Tillerson, de exemplu, ExxonMobil a acceptat legatura dintre schimbarile climatice si activitatile umane si a luat pozitie in favoarea acordului semnat la Paris, la finalul anului trecut, in scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon la nivel international.
Asta pune compania la stanga lui Trump – si a unei mari parti a Partidului Republican – pe aceasta tema.
Chiar si cei care aplauda alegerile spun ca fostii conducatori de corporatii ar putea fi in fata unui soc.
Lucrurile se misca cu viteza lor proprie in guvern si deseori deloc.
Inaltii functionari trebuie nu doar sa stapaneasca birocratia care exista cu mult inaintea sosirii lor si va ramane acolo dupa ce ei vor pleca; ei trebuie sa se lupte cu grupuri de interese bine finantate, care nu le impartasesc neaparat telurile. Si trebuie sa raspunda in fata Capitoliului.
„Ei trebuie sa realizeze ca nu au un consiliu director de 12 persoane, ci de 535”, insemnand fiecare membru al Congresului, a spus Duberstein.
Kamarck, de la Brookings, a adaugat: „Tipii astia vin crezand ca au un sef, dar de fapt au doi sefi. Au Congresul – cei care autorizeaza si legisleaza – si au presedintele.”
Toate acestea pot fi o experienta din care un director de corporatie va avea de invatat.
Inaintea campaniei sale incununate de succes pentru postul de guvernator al statului Florida, in 2010, republicanul Rick Scott a facut avere fiind fondatorul Columbia/HCA Healthcare Corp., care a devenit cel mai mare lant de spitale din SUA. Acesta si-a parasit compania in 1997, in mijlocul unei investigatii federale in legatura cu frauda Medicaid, desi Scott nu a fost implicat personal.
Primii ani in functie pentru Scott au fost problematici, acesta luptandu-se cu o legislatura controlata de propriul partid si vazandu-si scorul de incredere prabusindu-se sub 30%.
„Cand am sosit, diferenta era cata atentie primesti din partea presei. In afaceri, ai presa, dar nu e asa”, a spus Scott intr-un interviu acordat marti. „Si in afaceri, daca nu doresti sa faci afaceri cu cineva, dintr-o varietate de motive – daca n-au fost cat de sinceri ar fi putut fi, sau n-ai avut incredere in ei – nu le faceai. In politica, nu poti face asta. Trebuie sa lucrezi cu ei.”
Si nici profitul final ca masura a succesului in lumea corporatiilor nu se aplica neaparat in sectorul public.
Mark R. Warner, acum senator democrat de Virginia, a fost cofondator al mai multor companii din domeniul tehnologiei, inainte sa fie ales guvernator, in 2001.
„Nu fusesem niciodata ales nicaieri,” a spus acesta saptamana trecuta la postul de radio WFIR. „Sunt metode prin care poti aduce principii de afaceri [in guvern]. Dar sunt multe lucruri care nu se aplica neaparat. Cand investesti in educatia timpurie, profitul rezultat apare mai tarziu – pot trece 30 de ani pana afli daca a fost o investitie buna sau nu.”
Desi Warner a fost considerat pana la urma un guvernator popular si de succes, acesta a recunoscut: „Cand am fost guvernator, mi-a luat cam sase luni doar sa ma lamuresc exact ce faceau toate agentiile, si asta e ceva minuscul, in comparatie cu guvernul federal.”
Trump nu este nici pe departe primul presedinte ales care a vanat talente din corporatiile Americii.
John F. Kennedy l-a ales ca secretar al apararii pe Robert S. McNamara, de 44 de ani, care cu doar 10 saptamani inainte fusese numit presedinte al Ford Motor Co.
Kennedy il va numi mai tarziu pe McNamara cel mai inteligent om pe care l-a intalnit vreodata. Cu sclipitoare abilitati organizatorice, acesta este in general considerat cel mai influent secretar al apararii din secolul XX.
Insa McNamara isi va petrece restul vietii bantuit de rolul sau in aruncarea tarii in razboiul inutil din Vietnam.
McNamara isi amintea ulterior ca, atunci cand i s-a oferit postul, i-a spus lui Kennedy: „Domnule presedinte, este absurd; nu sunt calificat.”
La care presedintele ales a replicat: „Uite, Bob, eu nu cred ca exista vreo scoala nici pentru presedinti.”
(traducere din Washington Post)
